Știri >> Evenimente
august 2012
Lansare de carte

Domnul prof. Velea Vasile continuă seria lucrărilor monografice dedicate comunei Turcoaia. Citește mai mult

iunie 2010
Festivalul de muzică folclorică "Troesmis"

Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului interjudeţean de interpretare a cântecului popular românesc pentru copii şi tineret "Troesmis"... Citește...

octombrie 2010
Melodii de joc pentru orice petrecere - Marius Iordan

Este un album de muzică ce conţine melodii de/pentru dans populare,originare/tradiţionale din comuna Turcoaia. Citește...

2009
Lansarea lucrării "Istoria Cetății Troesmis. Culegere de documente"

"Menționăm că am prezentat documentele în forma lor originală...." (Velea Vasile). Citește...

iulie 2006
Sărbătorirea a 125 de ani de la înființarea Școlii Turcoaia

La împlinirea a 125 de ani de existență, Școala și-a așteptat fiii. Citește...

noiembrie 2004
Lansarea celui de-al doilea volum "Monografia comunei Turcoaia"

"Citind volumul de față cunoaștem mai bine trecutul localității" (Velea Vasile). Citește ..

2003
Apariția primului volum "Monografia comunei Turcoaia, județul Tulcea"

"Timpul e un sentiment, mai ales dacă el se racordează la cel istoric". (Velea Vasile) Citește....

Lansare de carte
image

Domnul profesor Velea Vasile continuă seria lucrărilor monografice dedicate comunei Turcoaia. Lucrarea poartă denumirea: Comuna Turcoaia, județul Tulcea. Restituiri și completări monografice.

"Nu ne-am astâmpărat și împinși de o forță lăuntrică am luat calea Bibliotecii Academiei Române în speranța că vom descoperi noi documente, care să vorbească despre istoria localității" - spune în Argumentul lucării domnul profesor.

Cartea este structurată pe șase capitole.
Capitolul I: "Turcoaia în documente" cuprinde documente ce oglindesc situația economică, politică, socială și culturală a comunei Turcoaia, de-a lungul timpului, până în prezent. Unele documente sunt prezentate în formă originală.

Capitolul II: "Sate dispărute - Iglița și Iacobdeal". Se aduc date, informații noi, necunoscute până acum, despre istoria acestor locuri, care vorbesc, într-un fel sau altul, despre continuitatea și permanența locuirii acestor meleaguri.

Capitolul III: "Istoria carierelor de piatră din Dobrogea de Nord - zona Măcin- Greci - Turcoaia - Peceneaga" este un studiu documentat care vorbeşte despre istoria carierelor de piatră, în speță, despre istoria exploatării granitului, această mare bogăție din Dobrogea de Nord, prezentându-i-se importanța în dezvoltarea economiei naționale.

Capitolul IV: "Turcoaia după 2004 - Generalități" surprinde dezvoltarea economică și socială a comunei din ultimii ani și principalele evenimente care au avut loc.

Capitolul V: "Călători prin Dobrogea via Troesmis - Iglița - Turcoaia - Iacobdeal" ni se pare capitolul cel mai interesant, privind istoria acestor locuri. Cuprinde mărturii, informații pe care le-au lăsat călătorii, de-a lungul timpului, spre mândria noastră, aceștia ne-au scos din anonimat, fără ele istoria acestor locuri ar fi fost neîmplinită.

Capitolul VI: "Personalități turcoiene" cuprinde acele personalități, care prin munca lor, prin efortul lor, au lăsat ceva scris, pe diferite teme, despre locurile și comuna natală.

Informațiile și datele cuprinse în această lucrare nu sunt altceva decât niște semințe aruncate pe ogorul cunoașterii istoriei acestor locuri și putem să afirmăm, fără să greșim, că urme de locuire sunt de peste 2000 de ani, începând cu epoca a II-a a fierului (300 î. e. n.) până în prezent. (Velea Vasile)

 


Prezentăm mai departe un interviu acordat de domnul profesor Velea Vasile doamnei Alexandra Chiriac pentru "Gazeta de Dobrogea":

http://gazetadedobrogea.ro/restitutiri-file-de-istorie-din-comuna-turcoaia-o-viata-dedicata-scolii-vasile-velea.html