Articole:
Istoricul așezării Turcoaia și al locuitorilor ei
1. Perioada greco - romană

Locuită în vremurile de demult de traco - geto - daci, Dobrogea, "provincia cea mai meridională" a 'țării, este primul teritoriu românesc intrat sub stăpânire romană. Citește ...

2. Despre continuitatea românilor în Dobrogea

Integrarea Dobrogei în provinciile Imperiului Otoman a început în anul 1420 și s-a definitivat în 1484. Citește ...

3. Argumente de ordin toponimic

Marele nostru istoric, Nicolae Iorga, susținea, și pe bună dreptate, că la ocuparea Dobrogei de către turci aceasta era populată de români statornici. Citește ....

4. Hărțile etnografice. Călători străini

Hărțile vechi sunt și ele o dovadă în plus a continuității românilor pe meleagurile dobrogene.
Citește ...

5. Originea numelui de Turcoaia

Se spune că pe actuală vatră a satului trăia un turc bătrân.... Citește ...

Articole
Originea numelui de "Turcoaia"
image

Faptul că în 1877 autoritățile turcești au expediat la Istambul toate arhivele care se refereau la secolele XVI – XIX, inclusiv cele aparținând zonei Măcin, face aproape imposibilă orice încercare de stabilire exactă a nașterii comunei Turcoaia. Tot din acest motiv ne este extrem de greu să susținem cu argumente plauzibile originea și formarea numelui acestei localități. Se știe totuși ca ea se afla în aproprierea Igliței, sat care în timpul stăpânirii romane a aparținut de cetatea Troesmis, astăzi dispărute.
În pofida eforturilor noastre, zădărnicite din cauzele menționate mai sus, nu am reușit să aflăm decât legenda care se leagă de numele localității. Ea circulă în două variante și, atenționând anticipat asupra adevărului lor mai puțin plauzibil, deocamdată nesusținut de dovezi științifice, le vom rezuma deci cu rezervele de rigoare.
Se spune că pe actuală vatră a satului trăia un turc bătrân și beteag care-și petrecea viața într-un bordei, având pe lângă el o oaie. Cei care treceau pe aici, fie că poposeau pentru o noapte sau două, fie că nu, dacă se întâmpla să fie întrebați pe unde au fost răspundeau că la “turcu cu oaia”. Ținându-se cont de tendința de prescurtare și simplificare a cuvintelor de care dă dovadă limba română se presupune că, prin contopire, s-ar fi născut denumirea de Turcoaia. Această ipoteză însă nu este plauzibilă. În primul rând că nu există nici o denumire formată similar în întreaga toponimie românească. În al doilea rând existau puțini turci săraci, iar, dintre ei, unii se ocupau cu strânsul birurilor sau cu paza. Documentele arată că la Turcoaia în punctul Roșu, ca și la Peceneaga, existau pichete de grăniceri turci care vegheau frontierele, pentru a-i împiedica pe români să treacă din stânga în dreapta Dunării sau invers. Aceste mici garnizoane însă trebuiau hrănite și cine oare muncea pentru aceștia decât românii?
Cea de-a doua variantă a legendei povestește că românii din stânga Dunării, mai cu seamă cei din Transilvania, veneau cu turmele la iernat în Balta Brăilei, loc de tranzit între Imperiul Otoman și Țara Românească, greu de supravegheat cu strictețe din cauza întinderilor de apă și pădurilor de sălcii. Întrucât pe grinduri clima era mai blândă în ultimele zile ale anului iar turmele de oi puteau ierna mai ușor – în celelalte anotimpuri pășunile și fânețele găsindu-se din abundență – ca de altfel și pentru că în acele vremuri existau numeroase bande de tâlhari care făceau numeroase jafuri, o parte din oierii transilvăneni s-au stabilit cu turmele lor în coada Dunării-Vechi, nu departe de Blasova, pe un grind, unde au construit satul care a lăsat până astăzi numele de Siliștea. O cercetare atentă a denumirilor de ape, bălți și grinduri din Balta Brăilei scoate la iveală de asemenea, nume românești: Drăganu, Stancu, Șerban, Focșăneanca, Uza, Baba Sanda, Roșu ș.a.
Viața siliștenilor, continuă legenda, nu era tulburată decât primăvara, când apele se umflau și inundau bordeiele, iar uneori turmele de oi. Din acest motiv câțiva ciobani au trecut Dunărea și s-au așezat pe locuri înalte ale vetrei actuale a satului înființându-l și dându-i numele de Turcoaia. Și această ipoteză poate fi pusă la îndoială, în primul rând pentru că nu ni se explică de ce locuitorii s-au oprit asupra acestei denumiri și în al doilea rând, pentru că este mai probabil ca siliștenii originari din Transilvania, să se fi stabilit lângă frații lor de peste Dunăre întărindu-le numărul și nu înființând așezări noi.
Oricum, legenda întărește adevărul istoric că, în procesul transhumanței, populația românească din Dobrogea a fost primenită cu români din celelalte provincii surori. Astfel, venirea masivă a românilor la Turcoaia, a făcut ca numărul lor să-l întreacă pe cel al populației de origine turcă. Din bătrâni se spune că cele mai vechi familii de români venite din Țara Românească sunt: Stanciu, Slabu, Matara, Ionașcu, Greceanu, Necula, Plopea, Stoian, Crișcov, Zanete, Adam, Caraion; din Transilvania: Mocanu, Mocăniță, Velea, Dușa, Paraipan, Milea, Șerban, Târcavu, Laslo; iar din Moldova: Moldoveanu, Melca, Cănănău și altele.
Turcoienii și-au păstrat obiceiurile, datinile, limba și portul din moși-strămoși. Ei s-au născut odată cu poporul român și istoria va umple în viitor golul privind cea mai veche atestare documentară a comunei Turcoaia. Prin urmare, discuțiile despre istoricul comunei și denumirile sale nu le considerăm încheiate.

(Velea S. Vasile - Monografia comunei Turcoaia, județul Tulcea, 2003)